Încrederea în sine – o cauză sau un efect al succesului? (I)

de Adelina Buruș

Creșterea încrederii în propria persoană

În cadrul terapiei, cu mulți dintre pacienți am ajuns la subiectul încrederii în sine, chiar dacă ei nu vin direct cu aceast subiect. Ajungem la discuții aprofundate pe această temă deoarece încrederea în sine este fundamentală pentru orice om. În următoarele articole voi sumariza ideile disuctate cu ei. Principalele teme vor fi modul în care putem să ne creștem încrederea în propria persoană, mecanismele prin care să punem în aplicare ceea ce învățăm în dezvoltarea personală în vederea obținerii succesului în carieră și cum să ne folosim de succes pentru a ne crește încrederea în sine.

Fiecare dintre noi a avut la un moment dat întrebări legate de încrederea în propria persoană. În unele situații directe și în altele indirecte, însă au dus la aceeași concluzie: ”Sunt/Nu sunt capabil să fac un anumit lucru”.

În general, este nevoie să avem multe experiențe care să ne asigure că putem să avem încredere în cineva. Dar cum ne descurcăm cu încrederea pe care o acordăm propriei persoane? De câte experiențe avem nevoie pentru a crește încrederea în propriile forțe? Fiecare dintre noi poate găsi răspunsuri la aceste întrebări, după o analiză amănunțită.

Incredere In sine

Cu cine trăim 24/24? Răspunsul clar la întrebarea aceasta este cu noi înșine. Este normal să avem și momente dificile, eșecuri, însă modul în care trecem peste ele trebuie să fie unul rațional și pozitiv. Doar în acest fel ne putem menține interiorul puternic și să avem încredere că în următoarele situații asemănătoare putem face față mai bine.

Există multe experiențe care au ca și consecință scăderea încrederii în propriile forțe. Unele pot fi din copilărie, altele din trecutul apropiat.  La fiecare persoană diferă acest lucru în funcție de bagajul emoțional pe care îl aduce în prezent. Cu toate acestea, aducându-ne dovezi despre reușitele personale vom putea să ne menținem un nivel crescut al încrederii.

Având încredere în noi, reușim să creștem performanțele profesionale și să ne îmbunătățim relațiile personale și sociale. Încrederea ne aduce un confort interior, pe care putem să îl transmitem și celor din jurul nostru prin siguranța pe care o arătăm atât emoțional, cât și comportamental. 

”Având încredere în noi, reușim să creștem performanțele profesionale și să ne îmbunătățim relațiile personale și sociale.

Câteva aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare:

  • Expunerea la situații care ne provoacă frică – Dacă ți se întâmplă să te simți nesigur, trebuie să știi că și restul oamenilor simt la fel, în diferite situații. Încearcă să nu subestimezi propriile puteri și să supraestimezi puterile altora. Gândul ”doar eu sunt așa” nu te ajută și nici nu este rațional. Încearcă să te expui regulat la situații pentru care simți reținere. Vei vedea că descurcându-te în ele, va crește și mai mult încrederea în tine. Dacă va exista eșec, ai motive să mai încerci pentru că ai câștigat încă o experiență din care ai avut de învățat și implicit o nouă provocare!
  • Criticarea propriei persoane – Este normal să tinzi spre o versiune mai bună a propriei persoane în fiecare zi, însă trebuie să fii raționali cu cerințele pe care le ai de la tine și să găsești echilibru între cât ceri și ce poți oferi în acel moment. Dacă încrederea în sine este mai scăzută, există posibilitatea ca autocritica să fie mai crescută și să nu mai coincidă cu ceea ce se întâmplă în realitate.
  • Gândește pozitiv despre propria persoană – Este necesar să te apreciezi pentru tot ceea ce faci și să înveți să evaluezi și micile reușite, nu doar atingerea scopurilor mari. Trebuie să îți amintești că în ciuda diferitelor probleme prin care ai trecut, ești o persoană valoroasă, unică și meriți să simți siguranță și emoții pozitive legate de propria persoană.
  • Implică-te în mai multe activități care îți fac plăcere – Este important să faci astfel de activități atât ca recompensă pentru eforturile depuse, cât și ca adoptarea unui stil de viață echilibrat din punct de vedere emoțional.

Încrederea în sine are un impact puternic asupra vieții noastre și toate experiențele prin care trecem zilnic vor fi seminificativ îmbunătățite din momentul în care alegem să ne ascultăm mai mult și să ne facem curaj să ne expunem la provocările personale.

Vrei să ne mai auzim? Înregistreză-te la newsletter-ul nostru.

Loading

Citește mai departe

Comunicarea asincronă și lucratul de acasă de Adrian Buruș Cei care sunt trecuți de 30 ani cu siguranță își amintesc …
O pauză pentru creierul tău de Adelina Buruș Cu toții avem foarte multe gânduri în viața de zi cu zi. …
Încrederea în sine – o cauză sau un efect al succesului? (I) de Adelina Buruș Creșterea încrederii în propria persoană …

Învingerea procrastinării

Învingerea procrastinării de Adelina Buruș Procrastinare – Sună cunoscut gândul ” Nu am dispoziție să fac lucrul x acum. Îl …
Soluții pentru gândirea inflexibilă de Adelina Buruș Rezoluții în termenii gândirii inflexibile. Gândirea inflexibilă se regăsește și în situația în …

Expectanțele nerealiste

Expectanțele nerealiste de Adelina Buruș Acum voi începe să detaliez  motivele care ne împiedică să ajungem la rezoluțiile propuse.  Uneori ne …
„ Potențialul interior este nelimitat, trebuie doar să avem încredere în propria persoană și să ne amintim de situațiile în care am realizat ceea ce ne-am propus.”
Depășirea fobiilor pentru intervențiile estetice prin hipnoză de Adelina Buruș Frumusețea complexă – ”Trebuie să ne acceptăm necondiționat – să acceptăm …